De astăzi a început Festivalul Virșlilor la Hunedoara. Evenimentul ajuns la cea de-a patra ediție reunește producători tradiționali din toate colțurile țării. Pe scena amplasată în Piața Unirii din municipiul Deva vor urca artiști renumiți.
Preparatul culinar tradițional din zona Hunedoarei, virșli, va fi în atenție timp de trei zilei. Vor avea loc degustări, spectacole, dar și concursuri. De asemenea, aici se vor regăsi preparate câmpenești puse la dispoziție de producători din Sălaș, Brad și Hălmagiu, dar și județul Arad. Pe parcursul celor trei zile ale festivalului vor concerta artiști din județul Hunedoara și vedete naționale. În această seară, pe scena amplasată în Piața Unirii, vor urca pe scenă artistele de la „Bambi”, dar și Marcian Petrescu și formația „Trenul de noapte”. Sâmbătă vor concerta Adda și „Bere Gratis”, iar ziua de duminică este rezervată folclorului, concertând Mariana Risipitu și formația sa, Ansamblul Folcloric Silvana și Taraful de la Vața. Spectacolele vor debuta la ora 17:00 în Piața Unirii.


