Festivalul Internațional „Lira Tracă și Taraful lui Orfeu” a fost promovat în cadrul prestigiosului Târg de Turism IMEX de la Frankfurt, unul dintre cele mai importante evenimente de profil din Europa. Alegerea acestei locații nu a fost întâmplătoare: Frankfurt este o metropolă financiară cu infrastructură de top, deschidere culturală și o comunitate românească semnificativă – doar în cadrul Băncii Centrale Europene lucrează aproximativ 2.000 de români, iar în întreg landul Hessa trăiesc peste 82.000 de conaționali.
La standul României, promovarea festivalului a fost realizată prin colaborarea profesionistă a celor trei asociații TraciaLand din România, Italia și Germania, care au susținut întreaga inițiativă prin resurse proprii. Momentul a fost marcat de un emoționant recital artistic susținut de un grup de fluierași, condus chiar de primarul comunei Polovragi, domnul Gheorghe Epure, însoțit de câțiva reprezentanți ai Primăriei Polovragi.
Prezența edilului la astfel de evenimente este firească, acesta fiind un susținător activ al turismului cultural și al valorificării patrimoniului local. Prin implicarea directă și susținerea tradițiilor autentice, organizatorii și reprezentanții comunităților locale transmit un mesaj clar: România are ce oferi și merită descoperită.


