Nu primim în PNL pe nimeni care a deținut vreo funcție publică! Declarația îi aparține copreședintelui PNL Gorj, Dan Vâlceanu, după ce în presă au apărut informații că deputatul Vasile Popeangă și-ar fi negociat trecerea în tabăra liberală. Vâlceanu spune că nu vor fi excepții de la această regulă și că în partid vor fi acceptați doar oameni care nu au activat politic.
Liderii liberali s-au întâlnit ieri la București cu președintele ales al românilor. Ședința a fost una festivă, dar s-au luat și câteva decizii, cu privire la conduita politică, atât la nivel central cât și național
Vâlceanu a clarificat și speculațiile potrivit cărora la PNL Gorj ar începe o racolare de membri din tabăra adversarilor din campanie.
La întâlnirea cu Iohannis de la București au participat lideri PNL din toată țara.


