Direcţia Pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a rămas fără şef. Ion Popescu a fost detaşat la Galaţi, în timp ce la Gorj ar trebui să ajungă omologul său din judeţul Neamţ. Când au aflat veştile, ambii directori de instituţii s-au îmbolnăvit subit.
Zvonurile cum că liderii USL nu îl mai agrează pe Ion Popescu la şefia DADR s-au adeverit. Acesta nu a fost destituit din funcţie, ci a fost detaşat pe malul Dunării, în judeţul Galaţi. O adresă în acest sens a ajuns recent la sediul instituţiei.
Când a aflat vestea, Popescu s-a îmbolnăvit şi si-a anunţat colegii că e în concediu medical. La fel a procedat şi Liviu Bumbu, cel care trebuia să ajungă la Târgu Jiu, printr-o măsură similară. Reprezentanţii DADR Gorj sunt acum într-o situaţie delicată, pentru că nimeni nu a preluat, deocamdată, sarcinile ce revin directorului.
Subprefectul Sorin Arjoca nu ştia nici el de situaţia de la DADR, dar spune că se va ocupa, astfel încât şeful de serviciu, Valentin Priporeanu, să preia atribuţiile directorului, până la rezolvarea problemelor.
Schimbarea nu este singura efectuată la vârful instituţiilor din domeniul agricol. Directorul APIA, Corina Dorobanţu, va fi şi ea înlocuită, cu Constantin Negrea.


