Deputatul PSD, Claudiu Manta, spune că șeful PNL, Ion Iordache, a ieșit în evidență, ajutat de contractele cu statul. Social democratul apreciază că, fără aportul banilor publici, afacerile gestionate acum de membrii familiei politicianului ar fi insignifiante.
În emisiunea ”Gorj Obiectiv”, de la TV Sud, deputatul PSD, Claudiu Manta, a criticat duplicitatea senatorului liberal, Ion Iordache, care a ieșit în evidență prin averea creată în urma afacerilor cu statul. Manta spune că celebrele contracte, care au făcut subiectul a numeroase știri și reportaje ale presei centrale, sunt cele care întrețin veniturile. Afacerile cu statul, care au gonflat firma înființată de Ion Iordache, sunt deja notorii. Societatea, gestionată acum de unul dintre fii are contracte cu numeroase primării din județ și a obținut contractul de 36 milioane de euro, de întreținere a drumurilor județene din Gorj, pentru o perioadă de 4 ani.


