Florin Cârciumaru, președintele PSD Gorj, a declarat, că și-ar dori ca, în cazul în care nu va mai exista ACD, PSD să facă echipă cu PC. Șeful social democraților gorjeni susține că au mai făcut odată echipă, iar acest lucru nu este exclus să se întâmple și acum. Totuși, califică declarațiile făcute de Crin Antonescu și conservatori ca neîntemeiate. Oricum ar fi, USL va fi format tot din trei partide.
Declarație surprinzătoare a președintelui Partidului Social Democrat de la Gorj, Florin Cârciumaru. Acesta a spus că, personal, își dorește să facă echipă cu Partidul Conservator, însă nu depinde de el acest lucru.
Totuși, nu crede că Alianța de Centru Dreapta se va destrăma. Sunt doar declarații, spune Cârciumaru.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că PC se poate retrage din ACD fără nicio problemă. Social democrații de la Gorj își doresc o claborare cu cei de la PC, cu atât mai mult cu cât, mai nou, aceștia au și doi parlamentari în partid, Răzvan Rotaru și Tudor Barbu. În cazul în care vor rămâne împreună, cei din Alianța de Centru Dreapta vor face presiuni asupra PSD Gorj să le mai dea din fucțiile de conducere de la nivel județean, fapt care nu le-ar conveni deloc acestora din urmă, de aceea agrează atât de mult ideea unei alianțe separate cu PC.
Reporter: Manuela Misailescu


