O fântână unică în ţară a fost inaugurată în comuna Stejari. Un izvor a fost captat şi amenajat într-un mod arhaic, din lemn de stejar şi fag. Fântâna cu cai, aşa cum este denumită, este destinată nu doar localnicilor, ci şi vietăţilor din pădure. Locul a fost amenajat cu sprijinul Asociației „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ din Stejari.
Lemnul din care este realizată fântâna cu cai a fost sculptat de către Decebal Alexandru, un sculptor gorjean. La inaugurarea care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute au participat mai mulţi primari din localităţile învecinate. Fântâna a fost sfinţită de către un sobor de preoţi.
Localnicii au venit în număr mare ca să dea de pomană şi să aprindă o lumânare la noua fântână.
În tradiţia veche se consideră că apărătorul izvorului este calul, de unde provine şi numele fântânii.
Fântâna este realizată din lemn de stejar şi fag, care conține multe proprietăţi benefice pentru apă.
O fântână cu cai va ajunge la Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtişoara.
Fântâna a fost inaugurată în cadrul Simpozionului „De pe plaiuri caimone“ organizat de Asociația „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ din Stejari.


