Falşii procurori care au înşelat primarii, prinşi

- Advertisement -

Falşii procurori care au păcălit recent mai mulţi primari din judeţul Vâlcea au fost prinşi de către procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Crimă Organizată. Anchetatorii au depistat că este vorba despre un grup infracţional, care în perioada martie-aprilie 2015, a săvârşit mai multe infracţiuni de fraude informatice şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prin introducerea unor date informatice, fără drept, în scopul de a obţine beneficii materiale, prin uzurparea de calităţi oficiale.

Escrocii au comis ilegalităţile din spatele gratiilor

Infractorii care se dădeau procurori pentru a obţine foloase erau încarceraţi în penitenciar. În aceste condiţii, organele abilitate au efectuat două percheziţii într-o unitate de detenţie şi alte şase în diverse locaţii din judeţul Constanţa. Anchetatorii au depistat că deţinuţii se dădeau procurori anticorupţie şi înşelau prin telefon edilii. „S-a reţinut că, persoane de sex masculin aflate încarcerate în penitenciar, au apelat telefonic primari ai unor localităţi din diferite judeţele ale ţării, prezentându-se, în mod fals, ca fiind procurori DIICOT din judeţul unde se află localitatea respectivă. Sub pretextul unor cercetări efectuate cu privire la fraude, inculpaţii le-au solicitat acestora date referitoare la toate cardurile de credit sau debit personale şi ale membrilor familiei pe care ulterior le-au utilizat pentru a iniţia comenzi online pe site-uri de comerţ electronic din România. Totodată, inculpaţii au solicitat ca bunurile achiziţionate să fie trimise unor complici aflaţi în diferite localităţi de pe raza judeţului Constanţa”, au anunţat procurorii DIICOT.

Chemau victimele la  audieri

De asemenea, s-a constatat că înşelaţi au fost şi câţiva patroni. „Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că inculpaţii au apelat telefonic şi administratori ai unor societăţi comerciale care deţin terminale paypoint şi, inducând-i în eroare în acelaşi mod, şi anume că se efectuează cercetări într-un dosar penal, le-au solicitat să se prezinte de urgenţă la sediul Parchetului din localitate. Ulterior, inculpaţii au contactat angajaţii aceloraşi societăţi comerciale şi, sub pretextul unor verificări tehnice cu privire la terminalul paypoint respectiv, le-au solicitat să opereze tranzacţii, în scopul obţinerii unor coduri de reîncărcare prepay. Ulterior, codurile de reîncărcare au fost furnizate altor membri ai grupării, pentru a fi valorificate”, au mai informat  procurorii DIICOT.

Pagubă de 50.000 lei

Prejudiciul creat de infractori se ridică la peste 50.000 lei. Şase persoane din gruparea infracţională au fost reţinute pentru 24 de ore, iar apoi s-a cerut arestarea preventivă a acestora pe o perioadă de 30 de zile.  (A.T.I)

diicot

 

Articole recente