Facturile ,,duduie” și la Prefectură

- Advertisement -

Facturile uriașe au devenit o povară și pentru instituții. Este și cazul Consiliului Județean Gorj, care are de plată o sumă mult mai mare față de anul trecut. Pentru a nu ajunge la un pas de colaps, vechiul contract cu furnizorul de energie electică va fi suspendat, iar pentru a reduce costurile, Consiliul Județean va bate palma cu furnizorul ales de Prefctura Gorj.
Nu numai cetățenii se plâng că nu au bani să își achite facturile emise după majorarea tarifelor, ci și autoritățile. La Prefectura Gorj, prețul la energie s-a dublat, spune trimisul Guvernului în teritoriu, Marcel Iacobescu. Totuși, prefectul de Gorj spune că factura este una mai mică decât la Consiliului Județean pentru că a negociat cu furnizonul și a obținut un preț mai bun. În aceste condiții, la nivelul Prefecturii Gorj va exista un singur contract de furnizare a energiei electrice.
Tariful din contractul pe care l-a încheiat Consiliul Județean este mult mai mare, așa că s-a luat decizia să se meargă pe contractul Prefecturii.
Consiliul Județean a încheiat un contract pe 3 luni, iar suma stabilită în contract este cu peste 1000 de lei mai mare față de cea negociată de Prefectură.
Încheierea contractului de furnizare a energiei electrice se va face pe Prefectura Gorj, însă fiecare instuție în parte este prevăzută cu contoare pentru a ști fiecare cât are de plată.

Articole recente