Fabrica închisă, angajaţii în şomaj

- Advertisement -

Încă o fabrică din Târgu Jiu are, de astăzi, lacătul pe porţi. Administratorii societăţii Rostramo au trimis acasă două sute de oameni, iar unitatea şi-a încetat definitiv activitatea. Foştii salariaţi vor trăi acum doar din ajutorul de şomaj.

După zeci de ani de muncă într-una din cele mai cunoscute fabrici ale oraşului, se văd acum trimişi să se înregistreze ca şomeri. Este vorba despre cei două sute de angajaţi ai fabricii de mobilă din Târgu Jiu. Oamenii spun, cu lacrimi în ochi, că viitorul va fi unul sumbru pentru ei. Nicoleta Brânzan, de exemplu, are 48 de ani şi de peste trei decenii lucrează la Rostramo, alături de şoţul ei. Ea a primit astăzi decizia de încetare a activităţii.

Ca soţii Brânzan mai sunt şi alţii. Sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă a devenit neîncăpător, după ce oamenii s-au dus să îşi depună dosarele de şomaj.

Reprezentanţii AJOFM spun că luna noiembrie este una dintre cele mai negre din punct de vedere al concedierilor colective. Celor de la Rostramo li se alătură alţi peste 600 de oameni, cei mai mulţi, adică 542, de la Hidroconstrucţia.

La fel ca Rostramo mai sunt şi alte unităţi cu lacăte pe porţi, precum fostele fabrici de ţigarete, cărămidă, lapte şi exemplele pot continua.

Articole recente