Explozie puternică în Târgu Jiu! Panică printre locatari!

- Advertisement -

Astăzi, 29 martie 2025, a avut loc o explozie într-un apartament situat în zona Olari din municipiul Târgu Jiu. Deflagrația s-a produs la o garsonieră de la etajul I al unui bloc de locuințe. Din fericire, chiriașul, un bărbat în vârstă, nu se afla acasă în momentul incidentului. Explozia a afectat fereastra și ușa de la intrare ale locuinței.  Locatarii blocului și ai imobilelor învecinate au ieșit din apartamente, speriați de zgomotul puternic produs de explozie. La fața locului au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj, inclusiv două autospeciale, o autoscară și o ambulanță SMURD. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.   

Important de menționat că, în urmă cu trei luni, în același bloc a avut loc un incident similar. În luna decembrie, o explozie produsă la parterul imobilului a rănit o femeie de 77 de ani, care a suferit arsuri și a fost transportată la spital. Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili cauzele exacte ale exploziei de astăzi și pentru a preveni astfel de incidente în viitor.

Articole recente