Serviciul Public Judeţean Salvamont Gorj va acţiona, în caz de nevoie, și în mediul acvatic în condiţii de iarnă şi la temperaturi foarte scăzute. Din acest motiv, în această săptămână, salvamontiștii gorjeni vor desfășura un exerciţiu în cadrul căruia vor fi parcurse toate etapele specifice unei acţiuni reale pornind de la alarmare, managementul evenimentului şi a resurselor, deplasarea la locul incidentului, organizarea acţiunii de recuperare, acordarea primului ajutor, protecţia termică a accidentatului şi a salvatorilor, transferul accidentatului către serviciul de Ambulanţă/SMURD şi transportul la prima unitate medicală. Exerciţiul va avea loc pe lacul de acumulare de pe Râul Jiu, miercuri la ora 12.00


