Ion Iliuță nu mai conduce, de astăzi, Direcția Sanitară Veterinară Gorj, în locul său fiind numit medicul veterinar Nicolae Călescu, de la Tismana. Acesta va fi şeful Compartimentului Antifraudă, din cadrul instituției. ”După 11 ani de director, îți alegi la o anumită vârstă varianta care este mai bună ca persoană, ca om. Am considerat că mi-am făcut datoria și mi-am dat demisia, din motive personale care nu se negociază și nu se discută. A fost schimbare la cerere, cum s-ar spune. Sunt funcționar public la Serviciul Antifraudă, un serviciu care se chema Serviciul de Inspecții și Control, voi fi șeful acestui compartiment. Sunt un director curat. Nu am niciun dosar penal, nu am dat cu subsemnatul în nicio instituție a statului, care să mă rușineze”, a precizat Ion Iliuță, pentru TV SUD. Declarații în exclusivitate în Jurnal! (L.F.)



