EXCLUSIV: Declarație șoc după moartea bebelușului

- Advertisement -

Medicul legist Florin Dijmarescu a făcut primele declarații, după efectuarea necropsiei în cazul bebelușului care a murit la Maternitatea Târgu-Jiu, înainte de naștere. ”S-a născut  mort. Plămânii erau nerespirați. Nu avea malformații. Era la termen fătul. Avea cam trei kilograme și lungimea cam 51 de centimetri.  De ce s-a produs decesul intrauterin o să stabilim după ce ne vine rezultatul, au fost luate probe care au fost trimise la microscopie, la Craiova, mai ales din plămâni. Ei au zis că a fost un hematom în spatele placentei. Acum să vedem. Dar este o cauză. Asta înseamnă că se dezlipește placenta înainte de naștere și atunci copilul moare intrauterin, dar se va vedea la analize. În rest nu am găsit nimic deosebit la autopsie. Sufocat, dar sufocat poți să mori când se asfixiază cu lichidul acela amiotic din burta mamei, e posibil să fi intrat, dar nu se poate vedea decât la examenul microscopic. De aceea am luat probe din plămân și, dacă se confirmă asta, asta a fost cauza. Da, o cezariană ar fi putut ajuta, dar numai să o faci atunci când fătul intră în suferință. La noi și în multe spitale din țară nu se face monitorizarea, că nu au dotări. Fiecare mamă ar trebui să aibă niște electrozi cu care se vede în timp real situația fătului și a mamei și, când vezi că se întâmplă ceva, să intervii. Dar nu există la noi așa ceva. Este foarte greu să monitorizezi dacă sunt 20 de mame care nasc. Atunci, dacă se intervine, are șanse mari să scape copilul. Dacă se intervenea, poate scăpa”, a declarat medicul Florin Dijmărescu. Ramona Bădoiu Oiță, în vârstă de 36 de ani, din comuna Fărcășești, a fost anunțată ieri, după nouă luni de sarcină că bebelușul său a murit înainte să-l aducă pe lume. Femeia acuză asistentele că nu au anunțat medicii atunci când i s-a făcut rău. Soțul său a formulat plângere la Poliție pentru neglijență în serviciu și ucidere din culpă. Detalii în Jurnal! (L.F.)

tatal bebelusului


Articole recente