Evaziune de 50 de mii de euro

- Advertisement -

Peste 50 de mii de euro urmau să intre ilegal în buzunarele unor patroni gorjeni în luna noiembrie. Faptele de evaziune fiscală au fost depistate de către Comisarii Gărzii Financiare care au controlat aproape o sută de societăți comerciale.

Evaziunea fiscală este în continuare sportul preferat al administratorilor de firme certați cu legea. Cel puțin asta reiese din verificările comisarilor Gărzii Financiare. Oamenii legii au depistat noi cazuri în care patronii întrgistrau facturi emise de firme fantomă pentru a scăpa de TVA. Cei prinși pe picior greșit s-au ales cu dosare penale iar prejudicul ce urma a fi adus statului depășește 2,3 miliarde de lei vechi.

Deși în ultimul timp comisarii și-au îndreptat atenția în special asupra marilor evazioniști, ei promit că nu vor scăpa de controale nici firmele mai mici. Finanțiștii vor ca activitatea comercială intensă din perioada sfârșitului de an să decurgă normal iar pentru asta vor colabora cu angajații din mai multe instituții.

Secția județeană a Gărzii Financiare are de la finele lunii trecute șef nou, în persoana lui Gheorghe Capotă.

Articole recente