Peste 170.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au susținut astăzi prima probă din cadrul Evaluării Naționale 2020 cea la Limba și Literatura Română.
La Subiectul I, elevii au avut de răspuns mai multor cerințe pe marginea unui text la prima vedere – “Zborul” de Sorin Titel.
La Subiectul I B, au avut de făcut o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motiveze apartenența la genul epic a textului de la primul punct.
La Subiectul II B, candidații au avut de redactat o narațiune de 15-300 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul unei activități preferate.
A doua probă are loc miercuri, 17 iunie, la matematică. Rezultatele de la examenul de capacitate 2020 se afișează pe 22 iunie, iar a doua zi se pot depune contestații, potrivit metodologiei examenului de capacitate 2020. Rezultatele finale vor fi afişate în 27 iunie.




