Ermina Pasăre a pierdut DEFINITIV! Șefa Serviciului Urbanism din Primăria Târgu-Jiu, DESTITUITĂ!

- Advertisement -

Șefa Serviciului Urbanism din Primăria Tg-Jiu, Ermina Pasăre, a pierdut definitiv procesul cu primăria la Curtea de Apel Craiova.

Aceasta a contestat raportul de evaluare a performanțelor profesionale și a calificativului ”nesatisfăcător” acordat pentru anul 2018 de primarul municipiului Tg-Jiu, Marcel Romanescu.

În luna februarie 2019, s-a decis eliberarea acesteia din funcție dar Ermina Pasăre a contestat în instanță.

În primă fază, la Tribunalul Gorj, șefa urbanismului din primărie, a câștigat procesul anulând raportul de evaluare și calificativul.

Ieri, Curtea de Apel Craiova a admis recursul formulat de Primărie și a respins definitiv acțiunea.

Astfel, decizia instanței este una definitivă iar Ermina Pasăre urmează să elibereze postul de la urbanism din cadrul Primăriei.

Este cunoscut faptul că la serviciul urbanism din cadrul Primăriei Tg-Jiu lucrurile nu s-au desfășurat așa cum ar trebui.

Mai mulți cetățeni au semnalat tvsud.ro că cererile depuse la serviciul urbanism stau în stand-by foarte mult timp, fără o justificare plauzibilă.

E3E34C55-C3E3-4C36-9C3C-3D920C5CB8D2

Articole recente