Energia Rovinari s-a reunit în efectiv complet, cu trei zile înainte de startul returului sezonului regulat al Ligii Naționale de baschet masculin. Joseph Kennerly s-a alăturat și el lotului și pare o achiziție utilă. Cei trei nou veniți au nevoie însă de cărțile verzi pentru a putea evolua la Sibiu, în prima etapă din retur, dar banca tehnică a gorjenilor e încrezătoare că poate conta pe ei.
Energia a reușit duminică să se antreneze în efectiv complet. Dacă două dintre achizițiile din această pauză competițională, Wisseh și Janjusevic , s-au pus la dispoziția lui Nikolic încă din prima zi, pivotul american Joseph Kennerly , a treia achiziție a gorjenilor, a ajuns la Târgu Jiu cu întârziere. Prima impresie e însă una pozitivă.
Antrenorul Slobodan Nikolic e satisfăcut demodul în care s-au integrat cei trei nou veniți. Nikolic e încrezător că cei trei vor primi în timp util permisul de joc pentru a putea fi apți miercuri la Sibiu.
Wisseh, Janjusevic și Kennerly sunt pregătiți să evolueze la un nivel ridicat câte 25 de minute. Doar Wisseh vine după o perioadă mai lungă de inactivitate, în ultimele șase luni fiind suspendat. În rest, Janjusevic și Kennerly au evoluat în Macedonia respectiv Mexic până de Crăciun.
În această seară, antrenorul Nikolic, fiul său, Stefan și Janjusevic vor sărbători Crăciunul. După cele două antrenamente de azi, sârbii au pregătit și un meniu special.
Energia Rovinari a făcut trei schimbări în lot în această iarnă renunțând la Giles, Atanackovic și Vujacic, aducând, în schimb, alți trei jucători.


