Elevii de clasa a XII-a, pregătiți de profesori universitari

- Advertisement -

Elevii care în această vară urmează să susțină examenul maturității vor fi pregătiți suplimentar de profesorii universitari din Craiova. Acest lucru este rezultatul unui protocol încheiat între Inspectoratul Școlar Județean Gorj și Universitatea din Craiova.

La sfârșitul săptămânii trecute, rectorul Universității din Craiova, a semnat un protocol cu inspectorii școlari din regiunea Olteniei. Această colaborare prevede o pregătire suplimentară pentru elevii de clasa a XII-a la toate materiile înscrise în programa de bacalaureat, dat și pentru profesorii care urmează să susțină examenul de definitivat.

Cursurile se vor desfășura în mai multe licee din municipiu, în luna mai, la fiecare sfârșit de săptămână. În aceste zile, profesorii universitari din Craiova se vor deplasa la Târgu-Jiu.

Astfel de inițiative sunt privite cu ochii buni de majoritatea elevilor.

Aproximativ 4000 de elevi gorjeni urmează să susțină, în această vară, examenul de bacalaureat.

Articole recente