Elevi și preșcolari din mai multe unități de învățământ din Târgu Jiu vor fi relocați. Motivul este dat de faptul că imobilele în care funcționează școli și grădinițe intră în reabilitare.
Autoritățile locale din Târgu Jiu anunță că vor fi relocați copiii din anumite unități de învățământ din municipiu. Măsura se va aplica din toamnă și asta deoarece municipalitatea începe lucrări de reabilitare a clădirilor în care funcționează unitățile de învățământ.
Relocarea elevilor se va face după o analiză a autorităților, împreună cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean.
Elevi din Târgu Jiu au mai fost relocați și anul trecut, după ce instituțiile de învățământ au fost afectate de cutremure și au necesitat reparații.