Edilitara Public S.A. Tg-Jiu respinge acuzațiile privind abandonul ilegal de deșeuri!

- Advertisement -

În urma unor informații apărute vineri pe un website din Gorj, Edilitara Public S.A a fost acuzată că un șofer al angajat al societății ar fi fost prins aruncând deșeuri dintr-o basculantă iar aceasta a fost confiscată pe loc și i s-a aplicat amendă, societatea Edilitara Public S.A. a negat categoric informația alarmistă printr-un comunicat intitulat “drept la replică”. Potrivit comunicatului transmis de conducerea Edilitara Public, autoutilitara implicată în acțiunea de abandon ilegal de deșeuri NU aparține societății, iar persoana aflată la volan NU este angajată a companiei.

Informațiile prezentate sunt complet eronate! Asocierea directă și nefundamentată a societății Edilitara Public cu această faptă aduce atingere imaginii instituției și induce în eroare opinia publică”, se precizează în comunicatul oficial. Totodată, Edilitara amintește că toate autovehiculele și utilajele din parcul auto propriu sunt inscripționate vizibil cu numele societății, fapt care permite o identificare clară și rapidă în teren.

De asemnea, directorul general al Edilitara Public, Adrian Dăianu, a avut o reacție dură la acuzele aduse societății pe care o conduce, transmițând că: “Încă o știre falsă! Mașina prezentată în articol NU aparține Societății Edilitara Continuă, din păcate, campania de dezinformare și denigrare dusă de un site care răspândește în mod constant neadevăruri și intoxicări. Așteptăm scuze publice pentru această nouă minciună! În caz contrar, devine clar că acest site servește interesele obscure ale unor personaje care fac mult rău Societății Edilitara și municipiului Târgu Jiu. RUȘINE pentru manipulare!” – a postat Adrian Dăianu pe pagina sa de facebook.

Articole recente