În fiecare an, pe 29 iunie, Administrația Națională a Penitenciarelor sărbătorește „Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România”, sub patronajul spiritual al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii sistemului.
Unii vizitatori au văzut pentru prima dată cum este viața după gratii. În urma vizitei, oamenii au aflat și poveștile celor care își ispășesc pedepsele în Penitenciarul din Târgu jiu. Majoritatea deținuților spun că nu le-a fost greu să se acomodeze în detenție. Și asta pentru că au mai fost închiși și stiau la ce să se aștepte.
Pe lângă libertate, deținuților le lipșește cel mai mult familia.
În Penitenciarul din Târgu Jiu își ispășesc pedeapsa aproximativ 430 de persoane.


