- Advertisement -
-
„Astăzi, 3 mai 2020 (ora 14.00), situațiaepidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:– 244 persoane în carantină instituționalizată, din care 8 persoane au intrat în carantină și 43 de persoane au ieșit din carantină în data curentă;– 685 persoane se află în autoizolare la domiciliu, din care 8 persoane au intrat în autoizolare la domiciliu și 43 persoane au ieșit din autoizolarea la domiciliu în data curentă;– 65 cazuri confirmate cu COVID-19 (pe raza județului Gorj), din care: 9 persoane vindecate și externate; 54 persoane internate și 2 persoane decedate.În data de 3 mai a.c., până la ora actuală, au sosit 20 de rezultate la testele, prelucrate în cadrul laboratoarelor din țară. Dintre acestea, 4 rezultate au fost pozitive (2 rezultate sunt cazuri noi, iar celelalte 2 aparțin unor persoane aflate la a doua recoltare).Precizări:– Printre cei confirmați cu COVID-19 se află și managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. În momentul de față, acesta se află internat la Secția de Boli Infecțioase;– În cazul medicului de la Secția Urologie, apărut în presa locală, rezultatul testului a fost negativ.Până în momentul de față, au fost confirmați cu COVID-19, în urma testelor prelucrate în cadrul laboratoarelor din țară, 4 angajați de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu și o persoană angajată la Spitalul Municipal Motru.Menționăm că datele prezentate se pot modifica de la o oră la alta, în funcție de evoluția epidemiologică”, a transmis DSP Gorj.


