Droguri de mare risc în Gorj

- Advertisement -

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri de mare risc după ce a fost prins în flagrant de către oamenii legii în timp ce preda către un angajat al unei societăţi de transport internaţional două cutii ce conţineau comprimate în valoare de 600.000 euro. Drogurile urmau a fi duse şi vândute în Norvegia. Bărbatul a fost prins de polițiști cu cele două colete în Târgu Jiu și a fost dus direct în arestul IPJ Gorj.
Bărbatul a încercat să trimită droguri de 600.000 de euro prin curier. A fost prins, însă, în flagrant, în Târgu Jiu chair în timp ce preda unui angajat al unei societăți de transport internațional două cutii. Potrivit procurorilor, bărbatul a preluat, deţinut şi a transportat drogurile de risc din oraşul Târgu Cărbuneşti în municipiul Târgu Jiu, unde au fost încărcate într-un autocar cu destinaţia Norvegia, în vederea comercializării pe teritoriul acestei ţări.
Totodată, oamenii legii au ridicat și sume de bani, dar și telefoane mobile.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj.

Articole recente