Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul ”Referendumul”. Social democrații au declarat că sunt înmărmuriți de decizia instanței. Cu toate acestea, liderii PSD Gorj anunță că sunt alături de Dragnea și nu doresc ca acesta să fie schimbat din funcția de președinte.
Înalta Curte de Casație și Justiției l-a condamnat definitiv pe Liviu Dragnea la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumul. Andrei Maioreanu nu vrea să comenteze decizia instanței de judecată, însă crede cu tărie că Dragnea va rămâne președintele PSD.
Dragnea consideră că nu a făcut nimic ilegal.
Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte formaţiunea pe care o reprezenta, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale.


