Dosarul Transalpina, politic

- Advertisement -

Penelistul Pantelimon Manta consideră că dosarul lucrărilor de modernizare a celei mai înalte șosele din România este unul politic. Reacția politicianului vine după de Corpul de Control al Guvernului a constatat mai multe nereguli în cazul reabilitării drumului respectiv stabilind şi un prejudiciu de aproape 400 de milioane de lei.

În acest caz, Corpul de control a sesizat procurorii anticorupţie, dar Pantelimon Manta nu crede că prejudiciul este totuşi aşa de mare. Mai mult decât atât, Manta consideră că este vorba mai mult de o acțiune politică.

Situația în care se regăsește Transalpina a fost comentată și de premierul Victor Ponta pe un site de socializare. El a subliniat că subiectul a fost regăsit și în presa centrală, fiind tratat chiar şi de către contestatarii săi și ai Guvernului. Prim ministru a arătat chiar şi vinovaţii în privinţa modernizării Transalpina, aceştia fiind foştii miniştri liberali Ludovic Orban şi Varujan Vosganian.

Proiectul de reabilitare a fost conceput pe vremea când în fruntea Ministerului Transporturilor și cel al Economiei se aflau liberalii Ludovic Orban cât și Varujan Vosganian, responsabili de aceste nereguli. Lucrările au fost abandonate pentru că firma care câștigase licitația pentru proiect a intrat în insolveță. De doi ani, pe cea mai înaltă șosea din România a rămas un adevărat șantier.

Articole recente