Dosar penal pentru un polițist local

- Advertisement -

Exces de zel din partea unui polițist local din cadrul Poliției Locale a municipiului Târgu Jiu! Bărbatul de 41 de ani, șef al Serviciului de Ordine Publică, a bătut în plină stradă un târgujian de 39 de ani. Conflictul dintre cei doi a fost unul spontan, însă, potrivit unor surse, polițistul local se întorcea de la o petrecere și se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Conflictul a avut loc, noaptea trecută, pe o stradă din Târgu Jiu. Polițistul local a lovit un bărbat de 39 de ani și a fost dus la poliție pentru a fi audiat. Oamenii legii au întocmit un dosar penal în acest caz.
Astăzi, polițistul local nu s-a prezentat la serviciu. Șeful Poliției Locale a municipiului Târgu Jiu a declarat că a fost informat despre incident.
În paralele cu ancheta IPJ Gorj, polițistul local va fi cercetat și de comisia de disciplină.

Articole recente