Un dosar penal pentru neglijență în serviciu a fost întocmit de către polițiștii doljeni, în cazul bărbatului declarat mort la spitalul din Craiova. Totul ca urmare a unei greșeli a medicilor de la secția ATI din cadrul Spitalului Județean de Urgență Craiova.
Potrivit IPJ Dolj, în acest caz, inițial a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, reprezentanții unității spitalicești anunțând decesul într-o adresă trimisă Poliției.
Ulterior, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că persoana decedată este o altă persoană, un bărbat de 88 de ani, din Craiova şi că bărbatul de 78 de ani, din Cioroiaşi, trăieşte, fiind internat în unitatea medicală respectivă.
A fost începută și o anchetă internă în acest caz, iar șefa secției ATI, acolo unde s-a produs încurcătura între pacienți, a spus că această situație a avut loc din cauza suprasolicitării personalului medical.


