Dosar penal, după ce a intrat în curtea fostului socru

- Advertisement -

Un bărbat de 31 de ani din Bolboși este cercetat penal pentru violare de domiciliu, după ce intrat, în miez de noapte, în curtea fostului socru. Incidentul s-a produs noaptea trecută, în satul Igirosu. Socrul, un bărbat de 44 de ani, a sunat la 112 și a reclamat că fostul ginere a pătruns fără drept în curtea locuinței. Potrivit polițiștilor, acesta ar fi intrat printr-o porțiune a gardului care lipsea, pentru a discuta cu fosta parteneră despre copilul minor pe care îl au împreună.

Între cei implicați există un istoric conflictual, spun reprezentanții poliției. Oamenii legii au deschis dosare penale pentru violență în familie și amenințare. De asemenea, instanța a emis anterior un ordin de protecție. În urma incidentului de noaptea trecută, polițiștii din Motru au întocmit un dosar penal pentru violare de domiciliu.

Articole recente