În jur de o sută de târgujieni au participat la un eveniment caritabil destinat strângerii de fonduri pentru dotarea bibliotecilor comunale. Aceștia au plătit bilete în valoare de 20 și 50 de lei, iar, în schimb, au primit semne de carte și un spectacol de dansuri și muzică.
3.500 de lei s-au adunat, aseară, în urma spectacolului caritabil, care s-a desfășurat la un restaurant de pe insuliță. Din acești bani se vor achiziționa cărți pentru mai multe biblioteci din mediul rural.
Spectacolul a fost susținut de câțiva dintre cei mai premiați elevi ai Școlii Populare de Artă, de artiști talentați de la Liceul de Muzică și Arte Plastice „Constantin Brăiloiu” din Tg-Jiu, de tineri dansatori de la colegiile din oraș, precum și de voluntari de la Colegiul Național „Spiru Haret”. Participanții au plătit 20 și 50 de lei pentru a luat parte la spectactacol.
Este prima ediție a acestei manifestări, dar conducerea Bibliotecii Județene promite că va continua organizarea acestui eveniment.
În cadrul manifestării a fost organizată o tombolă cu lucrările oferite de elevi, iar la final, s-au scos la licitație lucrări de artă plastică ale artiștilor Mihai Țopescu, Valer Neag, Vasile Fuiorea, Pompiliu Ciolacu.


