Donald Trump depune astăzi jurământul

- Advertisement -

Donald Trump depune jurământul în funcție, cel mai probabil, în prezența șefului Curții Supreme a SUA, John Roberts, la ora 12:00. ET (17:00 GMT, 19:00 ora României).

 

Donald Trump depune, astăzi, jurământul în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii, devenind cel de-al 47-lea lider american. Milionarul american își începe astfel cel de-al doilea mandat la Casa Albă, în ceea ce reprezintă una dintre cele mai uluitoare reveniri politice din istoria Americii.

Ceremonia, prevăzută inițial să se desfășoare pe treptele Capitoliului, va avea loc în interiorul Rotondei Capitoliului, din cauza frigului. Donald Trump a promis că va face un spectacol din ceremoniile legate de inaugurarea sa, dar urmează să semneze și o serie de ordine executive pe subiecte care variază de la securitatea frontierei la producția de petrol și gaze.

Înainte de inaugurarea președintelui ales al Statelor Unite, la Washington DC a avut loc un protest, la care au participat mii de americani care se tem că politicile promovate de Trump vor încălca drepturile minorităților.

Articole recente