Discuții cu Toma Petcu
Nemulțumiți de rezultatul primei întrevederi cu administrația Complexului Energetic Oltenia, liderii de sindicat din cadrul celor 4 federații cu drept de negociere a Contractului Colectiv de Muncă au cerut o întrevedere cu Ministrul Energiei, Toma Petcu. Președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pârvulescu, a precizat care sunt revendicările sindicaliștilor.
În cazul în care nu se ajunge la un numitor comun, sindicaliștii ar putea protesta. O decizie finală se va lua însă în structurile de conducere ale sindicatelor.
Liderii de sindicat și conducerea Complexului Energetic Oltenia poartă negocieri în această perioadă pentru semnarea unui nou Contract Colectiv de Muncă pentru angajații companiei.


