Costinel Popescu, șeful secției de Boli Infectioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Tg Jiu, a murit în această dimineață, în urma unui stop-cardiorespirator. Acesta nu era cunoscut cu afecțiuni cardiace, iar moartea sa a surprins pe toată lumea. Doctorul Costinel Popescu a fost implicat intr-o serie de scandaluri, despre care Gigel Capotă, fostul manager al spitalului, susține că l-au afectat foarte mult.Ultimele dezvaluiri fascute la adresa medicului au avut loc aseara, pe rețelele de socializare, unde au fost prezentate o serie de inregistrari facute ilegal in biroul lui Costinel Popescu, fara acordul sau, iar mai apoi difuzate. Mai mult decat atat, au fost publicate o serie de documente cu caracter secret dintr-un dosar penal aflat pe rol, despre care nu se stie cum au fost obtinute.
Costinel Popescu a fost subiectul unor dezvăluiri făcute aseară pe o rețea de socializare. În cadrul dezbaterii au fost publicate înregistrări făcute în biroul fostului director medical, fără ca acesta să știe că este înregistrat. Tot aseară au fost publicate probe dintr-un dosar penal cu caracter secret, despre care nu se știe cum au fost obținute. Moartea doctorului Costinel Popescu i-a surprins pe colegii de la Spitalul Județean de Urgență Tg Jiu, acesta nefiind cunoscut cu probleme cardiace. Fostii colegi ai doctorului cred că atacurile din ultima perioadă l-au afectat fosrte mult pe Costinel Popescu.
De aceeași părere este și actualul manager, Dumitru Vienescu. Accesta susține că ultima dată a vorbit cu seful șecției de Boli Infectioase în urmă cu câteva zile. Costinel Popescu i-a explicat managerului ce vrea să facă pentru secția pe care o conduce de ceva vreme și care are nevoie de o serie de îmbunătățiri.
Viorel Caragea merge și mai departe cu acuzațiile si susține că unul dintre cei care au orchestrat atacurile asupra medicului Costinel Popescu este chiar șeful secției Ortopedie, Bogdan Niculescu.
Costinel Popescu avea doar 57 de ani. În această dimineață a fost găsit in stare de inconștiență chiar de soția sa, care a chemat imediat ambulanța. Medicii nu au mai putut face însă nimic pentru fostul director medical și au stabilit că acesta a suferit un stop-cardiorespirator. Medicul Bogdan Niculescu nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.


