Cu gândul la derby-urile adevărate cu CFR, ”U” Cluj trebuie să se mulţumească cu mini-derby-urile împotriva echipei secunde a rivalei din Gruia. Aşa s-a întâmplat şi astăzi, când Falub şi liderii din Seria a 5-a a Ligii 3 s-au deplasat pe terenul celor de la CFR 2. Fără spectatori, fără ca ceva să aducă un iz de derby.
Falub a început cu mai toate vedetele pe teren. Au fost Abrudan, Cordoş, Florescu, Giurgiu sau Goga. De cealaltă parte, CFR i-a avut doar pe Bordeianu, Coman, brazilianul Gilvan şi Dodoi dintre jucătorii ce cochetează şi cu prima echipă. În aceste condiţii, ”U” Cluj pleca favorită certă, iar începutul de meci i-a aparţinut, Ene şi Giurgiu fiind aproape de gol. A venit apoi prima mare ocazie, de partea celor de la CFR 2. Giurgian a lovit bara (12), iar liderii din Seria a 5-a s-au prins că nu e de glumă cu “micii CFR-işti”.
Florescu, Ene, Haţiegan sau Goga au avut şanse de a marca, dar ocaziile cu adevărat mari au lipsit pentru echipa lui Falub, în prima parte. Era 0-0, dar pauza n-a venit fără gol. În minutul 44, Dodoi a deschis scorul pentru CFR 2, după ce pasa lui Giurgian l-a lăsat singur cu portarul Dinu.
A fost 1-0 la pauză, iar repriza a doua a început exact la fel cum se încheiase prima. Dodoi (46) a scăpat iar singur cu portarul lui ”U” Cluj şi atacantul venit de la Pandurii a majorat diferenţa. ”Studenţilor” nu le venea să creadă. Nu mai fuseseră conduşi cu 2-0 din septembrie 2017, de la singura înfrângere suferită în noul proiect, 0-2 cu Unirea Tăşnad.

Goga şi ocaziile CFR-ului
Totuşi, Goga (52) a redus din diferenţă, cu un lob, iar liderul a revenit în joc destul de repede. Ocaziile ce au urmat s-au petrecut însă tot la poarta lui ”U” Cluj. Petrila (54, 66) a fost blocat din drumul spre gol de Dinu, în două rânduri, iar acelaşi portar i-a scos şutul lui Bordeianu (58). În final Falub l-a trimis pe teren şi pe Lemnaru, în tentativa de a evita surpriza, dar finalul nu a adus decât încercări neinspirate de atac pentru “şepcile roşii”.
S-a încheiat 2-1 pentru CFR 2. Al doilea eşec din istoria ”U” Cluj, de la reconstrucţia acestui club, una suprinzătoare pentru liderul din Seria a 5-a şi una dureroasă pentru fanii Universităţii. Formaţia lui Falub rămâne totuşi cu 7 puncte avans şi un meci în minus faţă de ocupanta locul secund, Industria Galda,potrivit prosport.

Meciul CFR Cluj 2 – Universitatea Cluj, ce contează pentru etapa a 16-a a Ligii 3, Seria 5, trebuia să se dispute iniţial în weekendul 2-3 martie, însă runda a fost amânată pentru 27-28 martie din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Nu s-a jucat nici atunci, ci tocmai pe 10 aprilie, la solicitarea Universităţii.
CFR Cluj 2: Ad. Rus – Milandru, Kereki, Gilvan, Ispas – Coţi, Bordeianu, Giurgean, Dodoi, Petrila – M. Coman
Rezerve: Farcaş – Apostolache, Hetea, Al. Petruş, Lu, I. Rus, Roş
Antrenor: Gheorghe Barbu
”U” Cluj: Dinu – Takacs (Chiş 72), Abrudan (Lemnaru 78), Andr. Cordoş, Manu – Micaş, G. Giurgiu, G. Florescu – Goga, Cr. Ene (Oct. Ursu 57), Haţiegan (Hordouan 52)
Rezerve neutilizate: Albuţ – Onicaş, Greu
Antrenor: Adrian Falub


