Direcția de Protecție Socială Tg Jiu a primit, până în prezent, doar 87 de cereri privind acordarea de tichete sociale pentru grădiniță, un număr foarte mic raportat la numărul familiilor care primesc ajutor social, aflate în evidența autorităților locale din Tg Jiu.
Potrivit unui act normativ recent intrat in vigoare, copiii care provin din familii cu venituri modeste și care frecventeză gradinița pot beneficia, lunar, de un tichet social, in valoare de 50 de lei. Fiecare copil care indeplinește condițiile prevăzute de lege va primi un tichet social care va putea fi folosit de părinți pentru achiziționarea de rechizite, haine sau mîncare pentru cei mici.
Cererile pentru acordarea acestor tichete pot fi depuse de părinți la primaria din localitatea de domiciliu pînă la sfîrșitul lunii aprilie.
Direcția de Protectie Socială Tg Jiu a înregistrat pană la acesta dată un număr neașteptat de mic de cereri de acordare a acestor tichete sociale pentru grădiniță. Numărul familiilor din Tg Jiu care primesc ajutor social si care ar putea primi si aceste tichete sociale, având copii preşcolari este mult mai mare.
Termenul de depunere a cererilor penru a putea beneficia de tichete pentru semestrul doi al acestui an școlar este sfîrșitul lunii aprilie.


