Surse demne de încredere afirmă faptul că mai mulți anagajați ai Complexului Energetic Oltenia vor fi chemați în această săptămână la DNA Craiova pentru audieri. Oamenii legii verifică contractul încheiat de compania energetică cu firma Dogerik Trans pentru transportul de personal către unitățile miniere.
Contractul dintre Complexul Energetic Oltenia și firma Dogerik Trans pentru transportul minerilor a fost încheiat la sfârșitul lui 2014 și se întinde pe o perioadă de doi ani. Firma respectivă s-a obligat să asigure transportul angajaților cu mașini NATO, iar valoarea contractului se ridică la un milion de lei, după cum a scris presa locală la vremea respectivă. Acum, cei de la DNA Craiova verifică acest dosar și au trimis o adresă către Complexul Energetic Oltenia. Astfel, mai mulți angajați vor merge la audieri în această săptămână. Mașinile NATO au fost achiziționate din Germania, iar prețul a fost de 22 de mii de euro pentru autoturism.


