Procurorii au sesizat Camera Deputaților și cer urmărirea penală față de Elena Udrea, care, în perioada în care se presupune că a săvârșit faptele, a îndeplinit funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului.
Cererea de efectuare a urmăririi penale are în vedere săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, cu obținerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
– tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene
– folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite (art. 13 din Legea nr. 78/2000)
Faptele au legătură cu atribuirea și folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului în perioada 2010 – 2012.
”La data de 24.06.2011, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a atribuit un contract în valoare de 10.175.168,44 lei, prin care S.C. Europlus Computers S.R.L., trebuia să presteze servicii de promovare a României în cadrul evenimentelor desfășurate cu ocazia organizării Galei Internaționale de Box profesionist de către Federația Română de Box. Metoda de atribuire a contractului a fost negocierea fără publicarea unui anunț de participare, iar suma urma să fie rambursată din fonduri europene. În baza acestui contract, la data de 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei. Fondurile publice ar fi fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanțarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului ar constitui în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului.Prin încheierea contractului s-ar fi urmărit, în realitate, asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menționate, iar achiziția de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu exista o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparență de legalitate contractului.
Mai mult, contractul ar fi fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziție publică și ar fi fost achiziționate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanțare europeană.Aceste împrejurări atrag refuzul de decontare a sumelor de către autoritatea de management a fondurilor europene, astfel încât, din cauza modului defectuos în care funcționarii și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, sumele care ar fi trebuit rambursate din fonduri europene au fost suportate integral de către bugetul de stat”, anunță DNA.
Anchetatorii mai spun că, pe parcursul cercetărilor penale desfășurate până în prezent a rezultat că cea mai importantă contribuție la săvârșirea acestor fapte și la producerea rezultatului aparține ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului de la acea dată, Udrea Elena.
Din probele cauzei a rezultat că Udrea Elena a luat decizia organizării galei în urma unor discuții informale cu Obreja Rudel, a determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanțării evenimentului, a cerut în mod repetat funcționarilor din subordine să se întâlnească cu Rudel Obreja pentru a identifica soluții pentru încheierea contractului și a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către MDRT în afara cadrului reglementat de procedura achizițiilor publice.
”De asemenea a rezultat că Udrea Elena cunoștea împrejurările esențiale ale cauzei și a acceptat posibilitatea producerii rezultatului, având în vedere că îi fuseseră aduse la cunoștință în mai multe rânduri impedimentele legale și că a participat sau a determinat încălcarea regulilor de încheiere a contractelor de achiziție publică reglementate de O.U.G. nr. 34/2006. Având în vedere că Lucian Bute era la acel moment una dintre personalitățile române cu cea mai mare cotă de popularitate, Udrea Elena avea un interes direct în organizarea galei, urmărind obținerea unor beneficii electorale prin asocierea imaginii cu cea a sportivului. Totodată, faptele au produs un folos necuvenit lui Obreja Rudel, care a beneficiat de fonduri publice pentru organizarea unui eveniment ale cărui venituri i-au revenit în mod exclusiv”, mai spun procurorii.
Revenim cu detalii! (L.F.)


