Angajaţii de la UEF Motru au scăpat de disponibilizări, cel puţin până la sfârşitul anului. Deşi până ieri s-a pus problema ca mai mulţi salariaţi să fie disponibilizaţi chiar de săptămâna viitoare, acest lucru nu se va mai întâmpla. Salvarea a venit de la contractul de 700 de milioane de lei vechi pe lună încheiat deocamdată pe noiembrie şi decembrie.
După ce, nu mai departe de ieri, Unitatea de Execuţie Foraje Motru nu vedea cum va reuşi să-şi păstreze patrimoniul şi o mică parte din angajaţi, astăzi, situaţia s-a schimbat în bine. Unitatea a semnat chiar astăzi un contract destul de avantajos, de 700 de lei vechi pe lună, astfel că pot să achite eşalonat o parte din datorii şi să-i menţină şi pe cei 30 de angajaţi, carora li se facuseră formele de plecare. Oficialii UEF Motru se temeau că neplătindu-şi datoriile la finanţe riscau să-şi piardă din utilaje, prin executare silită. Directorul unităţii, Ion Cojocaru, speră ca acest contract cu EMC Jilţ să fie păstrat şi anul viitor, fiind o adevărată gură de oxigen pentru instituţie.


