Diferențe mari între zi și noapte. Trecem de la un anotimp la altul în doar câteva ore

- Advertisement -

În ultimele zile, pare că trecem de la un anotimp la altul în doar câteva ore. Iată de ce sunt diferențe atât de mari între zi și noapte.

 

Dimineața, totul e acoperit cu un strat argintiu de brumă, iar câteva ore mai târziu mercurul din termometre se apropie deja de 20 de grade sub razele blânde ale Soarelui. E un peisaj comun zilele acestea în multe zone din țară, dar care sunt cauzele?

  1. Presiunea atmosferică ridicată

De departe, cel mai important factor în apariția acestui tipar de vreme cu diferențe termice mari între zi și noapte este circulația atmosferică, mai exact instalarea unui anticiclon deasupra țării noastre și persistența acestuia timp de mai multe zile.

Un anticiclon se caracterizează prin prezența unor mișcări descendente ale aerului, care devin mai intense la valori mai mari ale presiunii atmosferice. Aceste mișcări determină destrămarea norilor și favorizează răcirea nocturnă și apariția inversiunilor de temperatură.

  1. Momentul din an

Și perioada din an în care se produc aceste fenomene joacă un rol important. De regulă, cele mai mari amplitudini termice se produc în sezoanele de tranziție, când nu sunt diferențe prea mari între durata zilei și cea a nopții.

Amplitudinea termică zilnică reprezintă diferența dintre temperatura maximă și minimă, înregistrate într-un interval de 24 de ore.

Pe de o parte, temperatura scade puternic în timpul nopților lungi, dar Soarele încă are suficient timp să încălzească vremea în timpul zilei. De asemenea, aceste situații sunt mai întâlnite toamna, când vremea e mai calmă, în general, decât primăvara.

  1. Relieful

Cele mai mari diferențe între zi și noapte se produc în zonele cu relief depresionar și pe firul văilor, unde aerul rece se acumulează foarte eficient în timpul nopții, dar ziua temperaturile pot crește rapid, în cazul în care nu este ceață.

Deoarece câmpul de presiune ridicată va continua să staționeze deasupra Europei și în perioada următoare, vremea nu își schimba prea mult aspectul nici în zilele ce urmează. Chiar dacă se va încălzi ușor, această încălzire se va resimți mai mult pe parcursul zilei, în timp ce nopțile vor rămâne reci, chiar dacă nu va mai fi atât de frig ca în weekend.

Articole recente