Explicație puerilă a senatorului Dian Popescu vizavi de motivul pentru care a participat la întrunirea Comisiei de Apărare de ieri, în care s-a votat sesizarea ministrului Stroe în privința cazului Caragea. Parlamentarul a declarat că a fost prezent la ședință pentru bani. Dian Popescu a participat la Comisie, însă s-a abținut de la vot. Acesta a explicat că merge la ședințe pentru a lua banii, însă nu a votat pentru sesizarea ministrului Stroe. Adevăratul motiv pentru care Dian Popescu a participat la întrunirea comisiei, a fost acela că, fără el, nu ar fi existat cvorumul.
Ieri, la Senat s-a întrunit din nou Comisia de Apărare din care face parte și senatorul de Gorj, Dian Popescu. În cadrul acestei ședințe s-a votat, cu doar o abținere, cea a lui Popescu, pentru sesizarea ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe, în cazul așa-ziselor abuzuri sesizate de foști și actuali subalterni ai lui Viorel Salvador Caragea la adresa acestuia. Apare însă o anomalie. Deși a participat la ședință, Dian Popescu nu a votat, ci s-a abținut. Explicația senatorului este cel puțin puerilă.
Adevăratul motiv pentru care Dian Popescu a participat la ședința de ieri a Comisiei de Apărare împotriva lui Caragea, a fost acela că fără el nu s-ar fi întrunit numărul minim de membrii pentru a valida ședința. Faptul că s-a abținut de la vot nu a compromis decizia de trimitere a sesizării împotriva lui Caragea, ministrului Stroe. Dian Popescu recunoaște că va fi sesizat ministrul de Interne, deși șeful IPJ Gorj nu a fost audiat cu privire la acuzele care i se aduc de cei șapte colegi care au vorbit în comisia de Senat. Senatorul recunoaște că a fost a audiat doar de o parte, cea care acuză, fără a da posibilitatea celui acuzat să se apere. Ramâne de văzut dacă și Ministerul Afacerilor Interne va proceda la fel, adică dacă va da un verdict în cazul Caragea, fără să fie audiat și cel acuzat.
Comisia de Apărare, condusă de Corneliu Dobrițoiu, bun prieten al senatorului Dian Popescu, originar și el din Gorj, a trimis ieri ministrului Stroe sesizare, motivând că există „indicii serioase privind comiterea unor fapte penale” de către șeful poliției Gorj . În ceea ce privește interesele pentru care liberalii care fac parte din Comisia din Senat își doresc schimbarea șefului IPJ Gorj, acestea sunt evidente. Viorel Salvador Caragea a fost cel care l-a reținut, anul trecut, pe Dian Popescu în dosarul de mită cu primarul Pavel de la Peștișani, și tot Caragea este cel care ar fi putut interveni în favoarea lui Condescu și nu a făcut-o.


