Dian Popescu și-ar putea afla sentința definitivă în 2016

- Advertisement -

Senatorul Dian Popescu va afla sentința definitivă în dosarul „Lotul Peștișani”, în urma căruia a primit o condamnare de cinci luni de închisoare cu suspendare, abia anul viitor, după cum spune acesta. Copreședintele PNL Gorj susține că a discutat deja cu avocatul său, iar în momentul de față procesul bate pasul pe loc.

Dian Popescu a declarat la TV SUD că este sigur că până anul viitor nu se va da un verdict final în cazul său, mai ales că urmează și vacanța de vară a judecătorilor. „ Lucrurile privitoare la procesul meu nu le-am discutat niciodată cu presa, nu vreau să le discut nici acum, dar nu s-a dat niciun termen la Înalta Curte de Casație și Justiție. Nu s-a dat nici măcar motivarea, așa că anul viitor ne așteptăm la un termen. Mai e mult, mai ales că vine și vacanța pentru judecători, sigur la anul”, a declarat Dian Popescu.

Senatorul Dian Popescu a fost condamnat de ICCJ la cinci luni de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la abuz în serviciu, fiind acuzat că firma sa ar fi încasat ilegal 154.000 de lei de la Primăria Peştişani, pentru lucrări fictive. (A.T.I)

dian-popescu

Articole recente