Amănunte greu de închipuit au ieşit la iveală în cazul băieţelului sfâşiat de câini, în curtea spitalului de la Târgu-Cărbuneşti! Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” din Bucureşti a confirmat că acesta a fost adus pe lume în toaleta spitalului şi există suspiciunea că totul s-ar fi petrecut cu ştiinţa unui cadru medical. Rezultatul mai arată că petele de sânge de pe gresie, WC şi de pe coada unui mop au aparţinut nou-născutului. Anchetatorii sunt pe cale s-o prindă pe nemiloasa mamă.
Rezultatul ADN primit din Capitală, de la INML, i-a surprins şi pe reprezentanţii Spitalului Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti.
Anchetatorii au format şi un cerc de suspecte, fiind vorba despre persoane care nu au fost internate în spital, venite din exterior. Există însă şi suspiciunea că totul s-a petrecut cu ştiinţa unui cadru medical şi că cineva din spital ar fi ajutat-o pe femeia respectivă să nască.
Vineri, un fost pacient, un angajat de la Pază, câteva infirmiere, dar şi asistente au trecut pragul Parchetului Judeţean Gorj. Pe parcursul audierilor, procurorul de caz a vrut să afle dacă au auzit zgomote sau dacă au un indiciu în acest caz.
Cadrele medicale au refuzat facă declaraţii după audieri. Procurorul de caz a dispus ca de la suspecte să fie recoltate în această săptămână probe biologice. Mama copilului găsit mort va fi cercetată pentru omor calificat şi riscă să stea până la 25 de ani după gratii. Dacă cineva din spital a ajutat-o să nască în toaletă, acea persoană va fi cercetată pentru complicitate.


