Primarul din Tg-Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat cu puțin timp în urmă o nouă acțiune de dezinsecție.
Orașul este pur și simplu “invadat” de musculițe care, cel puțin seara, fac insuportabilă deplasarea pe jos.
“ Continuăm campania de dezinsecție la nivelul municipiului Târgu Jiu și vom acoperi rapid toate cartierele.
Din cauza umezelii și temperaturilor ridicate, insectele s-au înmulțit și au invadat zone uriașe la nivelul întregului județ. De aceea s-ar impune acțiuni de dezinsecție în toate localitățile și cred că ar fi oportună implicarea tuturor factorilor responsabili de la nivel județean. Spun asta pentru că știu că sunt și primării ce nu-și permit financiar asemenea acțiuni. Iar lipsa acestor masuri în localitățile din jurul municipiului ar zădărnici eforturile pe care noi le facem pentru îndepărtarea insectelor.
Revin și cu rugămintea adresată asociațiilor de proprietari din Târgu Jiu să întreprindă acțiuni de dezinsecție la nivelul subsolurilor de blocuri, pentru a mari eficiența măsurilor pe care le-am implementat până în a est moment.”, transmite edilul Marcel Romanescu .

Momentan acțiunea de dezinsecție se desfășoară prin cartiere, la nivelul solului, dar se impune o acțiune aeriană.


