Dezbinare la CS Pandurii

- Advertisement -

Cel mai bun club sportiv gorjean din 2011, CS Pandurii Târgu Jiu, nu are parte de linişte. Unii antrenori reclamă managementul slab al directorului interimar, Viorica Dima, iar aceasta acuză, la rândul său, moştenirea grea lăsată de predecesori. Dima a anunţat pe această cale, că nu va mai continua la şefia clubului.

Cu 88 de medalii obţinute anul trecut, CS Pandurii Târgu Jiu s-a clasat în 2011 în primele zece cluburi din ţară. Şi anul acesta există rezultate, ce-i drept nu la acelaşi nivel. Nici banii nu mai sunt aceiaşi. Clubul este mai sărac, iar din sursele extrabugetare, ştrandul şi Hotelul Sport, aflate în patrimoniul clubului, nu mai produc mare lucru. De altfel, doar hotelul este funcţional. Clubul este târât într-un proces cu Direcţia Publică de Venituri Locale pentru o penalitate de 1,2 miliarde de lei privind neplata taxei hoteliere, ani la rând şi încearcă să supravieţuiască şi să asigure şi performanţa. Soluţia este la primarul Florin Cârciumaru, care poate şterge datoria printr-o hotărâre de Consiliu Local. Lipsa banilor a generat conflicte în interiorul clubului între conducere, obligată să strângă cureaua şi antrenori, obligaţi să facă performanţă.

Simţindu-se hăituită de antrenori, directorul intermar, Viorica Dima, şi-a anunţat demisia de la conducerea clubului CS Pandurii şi va reveni la funcţia de bază.

În ciuda sărăciei, atleţii clubului CS Pandurii vor beneficia în curând de o pistă performantă, lucrările de amenajare fiind demarate. Consilierul DJST Gorj, Robert Doicaru, a anunţat că se vor mări şi salariile angajaţilor clubului, dar cu bani ce ar fi asigurat activitatea sportivă.

Articole recente