Dezbatere pe tema Fondului de Tranziție Justă. “Trădare”, “scepticism” și “ilegalitate”

- Advertisement -

Instituția Prefectului județului Gorj a organizat, astăzi, o dezbatere pe tema Programului Tranziție Justă, dezbatere la care au fost invitați oameni de afaceri, politicieni și consultanți. O parte dintre aceștia au onorat invitația prefectului Iulian Popecu, dar au existat și persoane care au spus pas acestei întâlniri, pe motiv că organizarea sa depășește normele legale.

 

Deputatul PNL Dan Vîlceanu este sceptic cu privire la reușia atragerii în județul Gorj a banilor din FTJ. Motivul invocat de acesta este legat de aspectele ineficiente prezentate în ghiduri, aspecte care nu s-au modificat nici până astăzi.

Senatorul PNL Ion Iordache a amintit despre o trădare a județului Gorj, prin modificarea ghidurilor aferente Fondului pentru o Tranziție Justă. Parlamentarul a declarat că gorjenii au fost scoși din eligibilitate, în ideea în care nu sunt coduri pentru firmele din județ și că nu se mai impune condiția unui anumit număr de angajați.

Printre parlamentarii de Gorj se numără și politicieni care au refuzat să ia parte la dezbaterea cu privire la Programul Tranziție Justă, organizată de către Instituția Prefectului, pe motiv că aceasta nu a respectat condițiile legale.

Prin fondul de Tranziție Justă, județului Gorj i-au fost alocați peste 537 de milioane de euro.

Articole recente