Reprezentanţii societăţii civile, ai unor organizaţii nonguvernamentale şi persoane fizice au participat în această săptămână la prima dezbatere publică legată de redefinirea infracţiunii de abuz în serviciu în acord cu deciziile Curţii Constituţionale nr. 405/2016 şi nr. 392/2017. Dezbaterile au fost conduse de domnul prof. univ. dr. Tudorel Toader, ministrul Justiţiei.
„Cu toţii ar trebui să ajungem, la un moment dat, la sentimentul că legea este dreaptă, că Justiţia funcţionează corect, că drepturile, libertăţile noastre sunt respectate şi protejate şi că opera de legiferare se realizează cu participarea comună a fiecăruia”, a precizat ministrul Justiţiei.
Următoarea consultare publică pe aceeaşi temă a fost programată în data de 03 iulie, ora 10.00 când urmează să participe reprezentanții instituțiilor din cadrul sistemului judiciar, asociațiilor profesionale ale magistraților, mediului academic și profesiilor juridice liberale.