Deținuții au talent

- Advertisement -

Expoziție rară la Muzeul Județean Gorj! Deținuții din șase penitenciare din România au pornit astăzi ”Pe urmele lui Constantin Brâncuși”, cu obiecte de artă realizate după gratii. Operele condamnaților care și-au descoperit talentul în pușcărie vor putea fi admirate la Târgu-Jiu și mâine, când va fi organizat un alt eveniment intitulat ”Biblioteca Vie”.

Reprezentanții Serviciului de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu au organizat, în această dimineață, o expoziţie cu obiecte artizanale realizate chiar de deţinuţi din sud-vestul țării. Evenimentul s-a desfășurat la Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu”.

La expoziție au lipsit chiar artiștii care au descoperit că au talent, după condamnare. Operele lor au fost așezate însă la loc de cinste.

Zece din cei aproximativ 450 de deținuți aflați în Penitenciarul Târgu-Jiu și-au expus astăzi lucrări la muzeu. Printre ei se află și unii care nu au avut niciodată tangență cu arta, atunci când se aflau în libertate. Cei mai mulți pictează icoane. La Craiova însă, femeile aflate după gratii au o altă preocupare.

Lucrările deținuților sunt apreciate de gorjeni.

Mâine dimineață, reprezentanții Penitenciarului Târgu-Jiu organizează, la Foişorul din Parcul Central al Municipiului, manifestarea intitulată „Biblioteca Vie”. ”Cărţile” vor fi persoanele private de libertate, care vor intra într-un dialog personal cu cititorii. La „Biblioteca Vie”, trecătorii vor avea posibilitatea să afle informaţii despre viața din penitenciar şi vor putea discuta și cu personalul din unitate.

Articole recente