Dumitru Contoloru, fostul director al BCR Gorj, dar și mai mulți inculpați în dosarul privind acordarea de credite bancare ilegale au scăpat de pușcărie, dar au fost obligați la plata de despăgubiri record în sumă de peste 360 miliarde de lei vechi. Ediția din această săptămână a publicației Scandal de Gorj prezintă sentința dată de Curtea de Apel Alba Iulia și dezvăluie care sunt inculpații din dosar condamnați la închisoare cu executare.
Curtea de Apel Alba Iulia i-a condamnat pe inculpații din «lotul BCR Gorj» la pedepse mai mici față de instanța anterioară, dar i-a obligat la plata unor despăgubiri uriașe de peste 360 miliarde de lei vechi. Petre Paul Țârdea, unul dintre principalii acuzați în acest dosar, cel care era considerat creierul operațiunii de obținere de credite ilegale, a decedat anul trecut.
Fostul şef al BCR Gorj, Dumitru Contoloru, a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fiind achitat pentru mai multe acuzaţii.
Potrivit săptămânalulului Scandal de Gorj, fostul şef al Serviciului Credite din BCR Gorj, Cornel Floarea, a fost condamnat la 2 ani şi 2 luni închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Fostul şef al BCR Novaci, Sorin Popescu, a primit o pedeapsă, de șase ani închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dar și în cazul lui, executarea pedepsei este suspendată. Ion Chiriac, care a deținut funcția de ofiţer de credite de la BCR Novaci, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare.
În acest dosar, instanța de judecată a decis ca mai mulți funcționari bancar din București să fie achitați.
Curtea de Apel Alba a decis ca inculpaţii să achite daune de peste 36 de milioane de lei noi, adică 360 miliarde de lei vechi.


