Veste bună pentru proprietarii care nu au avut ce culege după ploile de anul acesta. Guvernul acordă ajutoare de minimis, drept despăgubire, celor care au suferit pagube serioase în urma inundațiilor. Pentru a intra în posesia banilor, agricultorii trebuie să depună cerere la primărie.
Inundațiile care s-au înregistrat în primele luni ale anului au creat pagube serioase în culturile gorjenilor. Bilanțul calamităților arată că o suprafață de peste 1000 de hectare, din 22 de localități, pe care au fost cultivate cereale păioase, porumb și legume au fost distruse de ape. Direcția pentru Agricultură Gorj a evaluat pagubele, iar proprietarii vor fi acum despăgubiți. Pentru a putea beneficia de ajutoprul de minimis, agricultorii trebuie să depună cereri la primăriile de care aparțin, până pe 7 noiembrie.
Dosarele vor fi verificate de către reprezentanții Direcției Agricole Gorj înainte de calcularea sumelor care vor fi virate în contrul beneficiarilor. Până la sfârșitul anului producătorii vor intra în posesia banilor.


