Descoperiri inedite la Hurezani. Ce au găsit cercetătorii în situl arheologic

- Advertisement -

Săpăturile arheologice pe Șantierul de la marginea satului Hurezani se află în plină desfășurare. Cercetătorul Radu Băjenaru, cel ce se ocupă de acest lucru, este convins că descoperirile ce se vor realiza în această zonă vor revoluționa ipotezele de până acum.

 

Situl arheologic de la Hurezani a fost descoperit și cercetat în perioada 2018-2019, cu ocazia unor lucrări de infrastructură ce au necesitat săpături preventive. Situl măsoară circa 7 hectare şi pe partea de nord şi parţial est este prevăzut cu un şanţ de apărare. Prin descoperirile din această zonă, cercetătorii își propun să obțină o imagine mult mai clară și documentată a evoluţiei epocii bronzului şi primei epoci a fierului în Oltenia, respectiv asupra culturilor Verbicioara şi Vârtop.

O serie importantă de vestigii au fost descoperite la marginea satului Hurezani, printre care și un cuțitaș din fier care, după primele estimări, ar putea să fie printre cele mai vechi obiecte din metal descoperite pe teritoriul României.

Cercetătorul Radu Băjenaru susține că situl este unul foarte bogat, iar ceea ce se descoperă aici poate veni ca o revelație, definind epoca respectivă într-un alt mod.

Articole recente